Lumina

de M.Arjoca, vegetalshapes.com

Capsuni alpine in soareUnul dintre cei mai importanti factori intrucat plantele nu se pot dezvolta corespunzator daca nu au suficienta lumina si chiar daca se vor dezvolta sunt sanse sa nu infloreasca sau sa nu rodeasca asa cum ti-ai dori. Daca te-ai hotarat sa iti faci o gradina si ai posibilitatea sa alegi locul respectiv, atunci este bine sa alegi unul cat mai luminos, majoritatea plantelor (legumelor) avand nevoie aproape zilnic de 6 - 8 ore de lumina puternica pentru a da rezultate bune. In cazul in care esti fericitul posesor al unui astfel de loc, ai mari sanse sa beneficiezi cu succes de plante iubitoare de multa lumina: rosii, ardei, vinete, pepeni, porumb etc. Asta nu inseamna ca cei care nu au un astfel de loc sunt condamnati. Sunt cazuri in care lumina prea multa strica. De exemplu, in zonele sudice foarte insorite si calduroase, prea mult soare poate fi daunator plantelor. Apa se evapora mai repede, frunzele si florile plantelor se pot ofili sau arde. In plus exista plante care nu suporta lumina puternica (Begonia).

Chiar daca pe terenul tau este soare partial sau este semiumbra, nu inseamna ca nu ai voie sa cultivi si plante iubitoare de multa lumina. Poate nu vor da randamentul maxim, dar nu inseamna ca nu e nici o sansa de a creste si rodi. Nimeni nu te poate opri sa experimentezi, sa incerci. Exista numeroase cazuri de gradinari care au obtinut rosii si ardei de la plante puse pe terenuri semiumbroase. Totul este sa nu fie intuneric aproape total. (Chiar si in zonele cu umbra foarte deasa poti sa vezi ferigi, iedera, ciuperci si alte plante, caci plantele au o mare capacitate de a se adapta.)

In cazul in care nu dispui de un loc insorit tot timpul atunci trebuie sa iei unele masuri inainte de a incepe lucrul. Trebuie sa urmaresti cate ore de soare pe zi beneficieaza terenul, care sunt zonele luminate, in care momente ale zilei si pentru cat timp sunt luminate. Se poate veni in gradina la ore diferite pentru a observa acestea si se pot face chiar poze. Notezi totul si continui planul de lucru.

In zonele luminate mai mult timp poti sa pui plante iubitoare de multa lumina (rosii, ardei), iar in zonele luminate mai putin timp sau cu lumina redusa, poti pune plante care tolereaza semiumbra (salata, spanac, patrunjel). In general plantele au nevoie de multa lumina pentru a forma flori, seminte si fructe, iar pentru tulpini si frunze se descurca si cu mai putina. Asadar, daca vrei sa cultivi legume pentru fructe (rosii) este nevoie de cat mai multa lumina, dar daca vrei sa cultivi legume pentru frunze (salata) va fi bine si cu mai putina lumina. Mai jos este prezentat doua tabele cu cateva plante iubitoare de soare sau tolerante la semiumbra.

Plante iubitoare de multa lumina

Ardei

Conopida

Lubenita

Broccoli

Crizanteme

Maghiran

Busuioc

Dalia

Oregano

Cartofi

Dovleci (dovlecei, zucchini)

Portulac

Castraveti

Fasole

Rosii

Carciumarese

Galbenele

Rozmarin

Ceapa

Lavanda

Vinete

 

Plante care tolereaza semiumbra

Branduse

Macris

Leustean

Chervil

Mazare

Salata

Columbine

Menta

Sfecla

Coriandru

Monarda

Spanac

Fuxia

Morcovi

Telina

Impatiens

Nu-ma-uita

Thymus

Inimi sangerande

Patrunjel

Varza

Poti sa tii cont de faptul ca soarele de dimineata radieaza o lumina mai racoroasa, pe cand cel de la apus radieaza o lumina mai arzatoare. Daca anumite zone din gradina sunt luminate dimineata, acolo poti cultiva plante care nu rezista la soare puternic, iar daca alte zone sunt luminate seara, poti cultiva pe ele plante iubitoare de mult soare.

 In cazul in care exista umbra trebuie observat care este sursa ei (copaci, tufisuri, ziduri, cladiri invecinate) si luate anumite masuri, daca este posibil (tai tufisurile, crengile copacilor). Chiar daca nu poti sa deplasezi sau sa demolezi o cladire care iti umbreste locul, tot poti sa iei masuri de sporire a cantitatii de lumina. De exemplu, poti zugravi un zid invecinat in alb sau intr-o culoare deschisa sau poti sa asezi prin gradina din loc in loc obiecte care sa reflecte lumina, de exemplu pietre albe sau deschise la culoare, oglinzi etc.

Pentru ca plantele sa beneficieze de cat mai multa lumina si sa nu se umbreasca unele pe altele, poti cultiva pe cele mai inalte in zona cea mai indepartata unde cade soarele, de exemplu in partea de nord a gradinii daca te afli in emisfera nordica, si pe cele mai mici in fata lor, in partea de sud.

Poti avea anumite plante in ghivece (gradina in containere), si sa le deplasezi in zonele luminate pe masura ce soarele se deplaseaza pe cer.