Lotusul Sacru - Nelumbo nucifera

de M. Arjoca,vegetalshapes.com

Această plantă cu frunze şi flori deosebit de frumoase, împreună cu lotusul American, face parte din genul de plante acvatice Nelumbo şi nu trebuie confundată cu nufărul.
Lotusul este nativ din India şi se regăseşte în întreaga Asie. El creşte în lacuri, mlaştini şi în regiunile în care se produc inundaţii.  
Rădăcinile sale stau în mâlul de pe fundul lacurilor, însă frunzele şi florile plutesc la suprafaţa apei. Tulpinile sunt lungi, conţin aer şi reuşesc să strabată nivelul apei pentru a-şi desface la suprafaţa ei frunzele ce stau răsucite ca sulurile de papirus. Frunzele sunt verzi, de  formă circulară şi au diametrul de pană la 60 cm (aproximativ 23.62 in).
Florile cu diametrul de până la 20-25 cm (aproximativ 7.8 - 9.8 in), se ridică la câţiva cm (in) deasupra apei, sunt parfumate şi au culoarea roz sau alb. Ele se deschid dimineaţa şi se închid seara, iar după aproximativ 5 zile se scutură lăsând un cap conic ce seamană cu sita stropitoarei, cap în care se găsesc seminţele.
Întrucât rădăcinile, frunzele, florile şi seminţele sunt comestibile, ele sunt folosite în medicina tradiţională şi în bucataria asiatică.
Lotusul este o plantă deosebită nu numai prin frumuseţe şi eleganţă ci şi prin impresionanta ei adaptare la mediul în care trăieşte, fapt care a determinat India să o aleagă ca emblemă naţională. Este deasemenea floarea naţională pentru Vietnam şi Macao şi simbol al Asiei în general.
În religia şi cultura hindusă, lotusul este considerat plantă sacră (ca si busuiocul), el regăsindu-se în numeroase poveşti mitologice, în literatură şi artă, floarea sa fiind unul dintre cele mai vechi simboluri.
Potrivit credinţelor hinduse, la începutul timpurilor când nu exista nimic şi întregul univers era doar un ocean imens, protectorul vieţii, Prajapati, a văzut ieşind la suprafaţa apei o frunză de lotus. Iar dintr-o floare de lotus cu o mie de petale din aur strălucitor s-a născut noua lume.
Astfel, apa simbolizează elementul primordial din care a apărut viaţa reprezentată aici prin floarea de lotus.
Într-o altă versiune, la începutul timpurilor când nu mai exista nimic iar zeul Vishnu, păstrătorul vieţii, cel care se află în toate şi pretutindeni, medita netulburat în ceruri, din buricul său a răsărit un lujer la capătul căruia s-a deschis o floare de lotus minunată. În această floare stătea Brahma, zeul creaţiei. Rolul lui Brahma era să recreeze lumea după potopul ce distrusese pământul.
În această poveste este prezentată simbolic naşterea noului univers, tulpina de lotus care iasă din buricul lui Vishnu fiind cordonul ombilical, iar floarea fiind deschiderea pântecului din care viaţa a apărut. Floarea a dat naştere lui Brahma, cel al cărui rol este să creeze lucrurile.
Lotusul, simbolizând viaţa şi creaţia, este asociat cu aproape toate zeităţile hinduse care apar reprezentate în pictură sau sculptură stând pe sau ţinând în mână floarea de lotus.
Pe lângă simbolul creaţiei, lotusul are o puternică încărcătură spirituală fiind dat ca exemplu de urmat în viaţă. Răsărind dintr-o sămânţă ce se află pe fundul apelor şi având rădăcinile ancorate în mâlul mlaştinilor, lotusul străbate apele mocirloase şi iasă la suprafaţă unde îşi desface frunzele şi îşi deschide o floare deosebit de frumoasă şi parfumată. Floarea sa se unduieşte în aer şi se scaldă în lumina soarelui.
Omul este îndrumat să ia aminte la această plantă şi să îşi ghideze viaţa astfel încât chiar dacă rădăcinile sale sunt ancorate în mâlul şi mizeria lumii materiale, el să reuşească să străbată apele tulburi ale experienţelor de zi cu zi şi să iasă fără să se murdărească la suprafaţă. Acolo să înflorească în lumină.
Astfel, calea spirituală a omului trebuie să fie ca cea a vieţii lotusului. Să înceapă umil pe fundul apelor, însă să crească şi să îşi îndrepte lăstarii şi florile către suprafaţă unde odată ajuns să cunoască iluminarea.
Întrucât floarea de lotus semnifică iluminare şi puritate, cei care stau (se odihnesc) pe ea trebuie să fie măreţi, cu adevarat neîntinaţi de aspectele materiale şi emoţionale, trebuie să aibă esenţă divină. Astfel majoritatea zeilor hindusi sunt reprezentaţi aşezaţi pe sau purtând floarea de lotus.
Lakshmi, zeiţa luminii, a fertilităţii, a bunăstării, a înţelepciunii şi a norocului, cea care întrupează frumuseţea şi graţia, este reprezentată adesea stând pe o floare de lotus roz şi ţinând în mâini flori de lotus. Ea este consoarta păstrătorului vieţii, Vishnu, şi uneori poartă numele de Lotus sau de Cea care iubeşte lotusii. Însăşi apariţia sa este asociată cu această floare, întrucât în unele poveşti Lakshmi a ieşit din spuma oceanului stând pe o floare de lotus, iar în altele ea s-a ivit ţinând în mână o floare de lotus.
O altă zeitate asociată cu floarea de lotus este Saraswati, zeiţa cunoaşterii, a muzicii, a artelor şi a educaţiei. Ea este reprezentată des stând pe o floare albă de lotus ce simbolizează puritatea şi cunoasterea adevarată.
Însă nu doar zeii hindusi sunt asociaţi cu această floare, o însemnătate deosebită ea o are şi în budism. Buddha este reprezentat stând pe floarea deschisă, simbol al iluminarii spirituale şi al cunoaşterii adevărate. Se spune ca acolo unde păşea Buddha răsăreau flori de lotus.
Astfel, lotusul este simbolul purităţii, al iluminării, al înţelepciunii supreme şi model pentru viaţă. El este obiectul mantrei (rugăciune) Om mani padme hum, o înşiruire de sunete în care mani padme se poate traduce prin: giuvaerul din lotus sau giuvaerul-lotus. Aceasta înşiruire de sunete repetate în continuu (cu voce tare sau în gând) se presupune ca ajută la obţinerea binecuvântării şi ajutorulului lui Chenrezig, cel care întrupează compasiunea.
Folosirea mătăniilor din seminţe de lotus în timpul meditaţiei şi a incantaţiilor budiste are rolul de a prelungi durata vieţii şi de a îmbogăţi cunoaşterea.
Pe lângă faptul că zeităţile hinduse şi budiste sunt reprezentate stând pe sau ţinând în mână floarea de lotus, templele şi locurile de rugăciune sunt decorate cu flori şi frunze de lotus.
Însă această plantă are importanţă, este folosită şi redată nu numai în arta, credinţele şi ritualurile religioase, ci şi în literatura şi cultura populară din Asia. Adesea poeţii folosesc ca metaforă felul în care ea s-a adaptat la mediul de viaţă neprielnic pentru a-i încuraja pe oameni să aibă speranţă, să nu se lase doborâţi de grijile şi necazurile pe care viaţa le scoate în cale şi să continue să meargă mai departe, aspirând la linistea şi împlinirea spirituală.   
Simbol al vieţii, al fertilităţii, al renaşterii, al frumuseţii şi graţiei feminine, floarea de lotus este şi numele multor femei din Asia, frumuseţea ochilor fiind comparată cu cea a acestor flori. Picturile, ceramica şi materialele textile ce redau frunze, boboci sau flori de lotus se găsesc pretutindeni.
Întrucât rădăcinile sale se află în pământul de pe fundul mlaştinilor, tulpinile se înalţă prin apă iar frunzele şi florile stau în aer şi se bucură de lumina soarelui, întreaga plantă este asociată cu elementele vieţii: pământul, apa, aerul şi lumina. Faptul că există în acelaşi timp boboci, flori şi fructe pe o plantă face ca ea să simbolizeze trecutul, prezentul şi viitorul.
Deşi răsare din mâl şi creşte în ape murdare lotusul nu se îmbibă cu apă şi nici nu se murdăreşte cu noroi, reuşind să rămână curat în permanenţă. De aceea el semnifică puritatea trupului, a minţii, a vorbirii, a sexualităţii, puritate spre care oamenii potrivit concepţiilor budiste ar trebui să aspire.
Inspirat de această plantă, în anul 1986 arhitectul Fariborz Sahba a reuşit să încheie construcţia casei de rugăciuni Baha’I din Delhi, casă cunoscută sub numele de Templul Lotus, una dintre cele mai vizitate clădiri din lume. Acest templu ce are forma florii de lotus a primit numeroase premii pentru arhitectura sa, pentru contribuţia la arta religioasă şi pentru promovarea armoniei între oameni de toate naţiile, religiile şi clasele sociale întrucât orice persoană, indiferent de religia sau apartenenţa sa la diverse grupuri, este binevenită aici pentru a-l slăvi pe Dumnezeu.
Lotusul însă, a atras atenţia nu numai din punct de vedere spiritual, oamenii de ştiinţă fiind impresionaţi de calităţile sale deosebite care îi permit să se adapteze atat de bine la mediul de viaţă.
Intrigaţi de faptul că această plantă este în permanenţă curată, cercetătorii au studiat cum reuşeşte ea să se păstreze astfel şi de ce apa şi noroiul nu se lipesc de ea. Rezultatele cercetării s-au concluzionat în ceea ce azi poartă numele de efectul lotus. Dacă arunci apă pe o frunză  stropii se strâng şi formează mărgele care apoi alunecă de pe ea, aceasta rămânând uscată şi netedă ca şi cand nimic nu a atins-o.
Secretul stă în structura specială a frunzei ce are la suprafaţă un strat de ţepi asemănători cu firele dintr-o perie, ţepi care sunt foarte mici şi care stau foarte aproape unii de alţii. Mărimea lor şi distanţa dintre ei este de dimensiunea micronilor ceea ce nu permite apei să se strecoare printre ei şi face ca frunza să fie netedă la atingere. În plus aceşti ţepi sunt acoperiţi cu un strat de ceară specială care nu lasă apa şi mizeria să adere la suprafaţa frunzei.
Însuşirea aceasta deosebită a lotusului are rolul de a-l proteja nu numai de îmbibarea cu apă şi de murdărirea cu noroi (care ar împiedica de exemplu ca razele soarelui să aibă acces deplin la el), ci şi de posibilele bacterii şi spori de ciuperci ce nu reuşesc să se prindă astfel de plantă.
Cercetători din diverse domenii încearcă să reproducă fizic si chimic cât mai eficient acelaşi efect în diverse arii de activitate. Astfel, s-au creat materiale din sticlă, materiale sintetice, vopsele, ţigle la care nu aderă apa şi mizeria.
Însă nu numai în industria materialelor de construcţii se încearcă obţinerea acestui efect, ci şi în domeniul medicinei şi cel al ingineriei spaţiale. Astfel specialiştii de la NASA urmăresc să realizeze acelaşi efect pentru protejarea de praf, bacterii şi alte contaminări a costumelor spaţiale, a aparatelor de zbor şi de lucru, a panourilor solare etc.
Pe lângă proprietatea de a se menţine în permanenţă curat, cercetătorii din domeniul biologiei au descoperit recent că lotusul îşi reglează temperatura florilor, menţinând-o între 30°C - 35°C (86°F-95°F) atunci când cea a mediului scade către 10°C (50°F). Mecanismul prin care reuşeşte să realizeze asta încă nu se cunoaşte şi nici scopul precis pentru care o face.
Se presupune că floarea, care se închide seara, este încălzită pentru a atrage insecte iubitoare de căldură. Insectele care rămân captive până dimineaţa în interiorul ei devin foarte active în timpul nopţii. Dimineaţa, încărcate cu polen, ele sunt “eliberate” şi ajută la polenizarea altor flori.
Alte păreri sunt că rolul căldurii produse este acela de a ajuta grăbirea formării polenului, asa cum se întâmplă la alte plante care au temperatura florilor ridicată. Sau că rolul este acela de a emana miros mai puternic pentru a atrage polenizatori (insecte, animale).
O altă însuşire aparte a lotusului este longevitatea seminţelor şi puterea lor de germinare după lungi perioade de timp. Se pare că s-a obţinut germinarea unor seminţe de lotus găsite într-un lac secat din China, seminţe care au  fost datate ca având vechimea de câteva sute de ani.
Aşadar, această plantă cu proprietăţi aparte, încărcată de simboluri străvechi şi cu influenţă deosebită asupra vieţii spirituale, ştiinţifice şi materiale a oamenilor, îşi justifică locul în lista plantelor sacre şi invită la a o cultiva în gradina proprie.