Busuiocul - planta dragostei

de M. Arjoca, vegetalshapes.com

BusuiocBusuiocul (Ocimum basilicum) provine din India si din regiunile tropicale ale Asiei. Aceasta planta deosebit de aromata care poate creste pana la 60 cm inaltime, face parte din familia Lamiaceae din care apartine si menta. Exista multe soiuri de busuioc, cu frunze diferite ca marime, forma si aroma. Unele de exemplu, au miros de lamaie sau scortisoara. Exista soiuri cu frunze purpurii, insa majoritatea au frunzele verzi.
Busuiocul este foarte mult utilizat in bucataria italiana, mai ales la preparatele din rosii (ofera o aroma deosebita sosurilor din rosii). Insa el se consuma mult si in bucataria asiatica atat ca mancare, cat si ca bautura racoritoare.

Pe langa proprietatile sale culinare, busuiocul are si calitati medicale, fiind utilizat la tratarea tulburarilor digestive, respiratorii si la inlaturarea stresului. In medicina traditionala Indiana (Ayurveda) el este folosit pentru tratarea multor boli fiind considerat o planta ce echilibreaza functiile si procesele corporale.
In afara calitatilor sale alimentare si medicinale, busuiocul, in special soiul Ocimum tenuiflorum, are si valoare culturala si spirituala, ca de altfel toate plantele considerate sacre.
In India, unde se cultiva de peste 5000 de ani, busuiocul este una dintre plantele sfinte, fiind venerat ca si lotusul sacru. In Hinduism el reprezinta reincarnarea lui Lakshmi, consoarta lui Vishnu, cel care se afla in toate si pretutindeni, iar Lakshmi aduce bunastare, noroc si fericire. Intrupare a acestei zeite hinduse, busuiocul poarta numele de “Inegalabilul” (Tulsi) si este celebrat anual prin festivalul Tulsi Vivah, care simbolizeaza uniunea lui Vishnu cu Tulsi. Acest festival deschide sezonul in care sunt permise ceremoniile de nunta.
Intrucat se considera ca busuiocul este foarte apreciat de Vishnu, credinciosii poarta siraguri de margele din lemnul sau, ard frunze sau consuma aceasta planta. Fiind de bun augur, hindusii considera ca o familie nu este cu adevarat familie daca nu are in gradina sau in casa aceasta planta. Astfel, ei o cultiva in gradina sau in vase pentru a avea binecuvantarea lui Vishnu.
In Romania busuiocul este planta cea mai iubita si cea mai cantata, fiind simbol al dragostei si al norocului. Parfumul sau patrunzator are rolul de a-i proteja pe cei care il miros sau poarta crengute si are puterea de a-i ajuta in dragoste si de a le aduce noroc. Astfel, el este folosit in multe ritualuri magice cu scopul de a-i purifica pe cei care participa la ele si de a-i ajuta sa obtina fericirea in dragoste si in viata.
Datorita mirosului sau deosebit si a proprietatilor conservante, busuiocul este folosit de catre biserica ortodoxa la producerea apei sfintite (agheasma). Aceasta apa sfintita are rolul de a alunga duhurile si gandurile rele, bolile, de a ajuta la iertarea pacatelor si la limpezirea mintii. Astfel, cei care o beau conform traditiei si a ritualurilor bisericesti, se purifica sufleteste si trupeste si primesc binecuvantare.
Apa sfintita capata putere deosebita la sarbatoarea de Boboteaza, sarbatoare care marcheaza botezul lui Iisus de catre Sf. Ion in apele Iordanului (06 ianuarie). Atunci, casele, animalele, oamenii si tot ceea ce le apartine sunt stropite cu ea de catre preot, pentru a alunga spiritele rele, a primi binecuvantare si a avea parte de bunastare. In acea zi oamenii iau de la biserica apa sfintita din care pot sa bea tot anul pentru a avea noroc. Apa se pastreaza in vase curate in care se pune busuioc.
Insa pe langa proprietatile sale purificatoare, romanii considera ca busuiocul este in primul rand planta dragostei, avand puteri afrodisiace deosebite. El simbolizeaza atractia sexuala, fecunditatea, fertilitatea si protectia fata de rau. Astfel, in cantecele populare si in literatura este des pomenit ca simbol erotic, iar aproape toate ritualurile prin care se urmareste implinirea in dragoste si obtinerea casatoriei, folosesc aceasta planta pentru a spori puterile magice.
In satele romanesti fetele si baietii care merg la hore (dansuri locale), daca vor sa cunoasca un potential iubit sau daca vor sa faca pe cineva sa se indragosteasca fara scapare de ei, poarta o crenguta de busuioc la ureche, in san sau prinsa de camasa. Busuiocul sporeste puterea de atractie fata de cei de sex opus si creste sansele de a cunoaste pe cineva.
In noaptea de Sf. Ion (06 ianuarie), fetele tinere isi pun sub perna pe care vor dormi, o crenguta de busuioc pe care au luat-o in ajun de la preotul ce a stropit cu apa sfintita casa si oamenii. Insa in aceasta zi ele trebuie mai intai sa posteasca si inainte de a se culca sa manance o paine foarte sarata. Noaptea se presupune, daca ritualul a fost implinit cum trebuie, ca vor visa ca cel cu care se vor casatori le va aduce apa ca sa isi ostoiasca setea. Astfel, ele pot sa vada in viitor pe cel care le este ursit.
In unele sate din Oltenia (sudul Romaniei), inainte de nunta, mireasa insotita de alaiul de tineri si lautari, strabate pe jos localitatea respectiva pentru a-i invita pe sateni la petrecere dandu-le sa bea alcool dintr-o plosca. Plosca (o sticla de lemn) este impodobita frumos cu crengute de busuioc. Insa pe acest drum alaiul se opreste la 3 fantani asezate la rascruce de drumuri. Aici, cumnatul de mana (cavalerul de onoare), scoate apa din fantana cu o galeata frumos impodobita cu flori si bani. Mireasa inmoaie un buchet din ramuri de busuioc in aceasta apa, apoi stropeste fetele si baietii din alai asezati in cele 4 directii cardinale, ca si ei sa aiba noroc in dragoste, sa-si gaseasca pereche si sa se casatoreasca. Stropitul se face de 3 ori dupa care mireasa rastoarna cu piciorul galeata de apa catre rasarit, locul de unde rasare soarele si incepe o noua zi.
Acestea fiind spuse, fie ca atunci cand va aplecati fata ca sa mirositi parfumul magic al busuiocului din ghiveci sau din gradina, sufletul sa vi se purifice si atingerea dragostei sa va cuprinda inima.